Polițiștii de la Serviciul Rutier au întocmit trei dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier, după ce au identificat un cetățean din Cajvana ce conducea un scuter fără să posede permis și au surprins cu aparatul radar în localitatea Pojorâta un tânăr ce conducea cu viteză și avea inspecția tehnică periodică expirată.

Miercuri, 11 iunie, la ora 10.00, un echipaj din cadrul Poliției orașului Cajvana a oprit pentru control, pe DC 43, din localitate, mopedul condus de un localnic de 51 de ani, care nu posedă permis de conducere.

În jurul prânzului, la ora 12.04, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit în trafic, pe DJ 177A, pe raza orașului Frasin, autoturismul condus de un localnic de 32 de ani. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o îmbibaţie alcoolică de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Seara, în jurul orei 19.13, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Câmpulung Moldovenesc a oprit pentru control, pe DN 17, în localitatea Pojorâta, autoturismul condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Mălini, care circula cu viteza de 88 km/h în localitate şi avea I.T.P. expirată. În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a stabilit faptul că tânărul în cauză figurează cu permisul de conducere suspendat.

Celor trei li s-au întocmit dosare penal, care vor fi soluţionate procedural.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.