Cea de-a XI-a ediție a Turneului Internațional Stradivarius „BALADA, UN SECOL DE MUZICĂ” este gata de lansare. În perioada 9 mai-11 iunie 2018, vor avea loc 17 concerte în România și o serie de concerte în străinătate, un adevărat regal muzical care face din turneul Stradivarius unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale anului.
Cel mai cunoscut violonist român contemporan, Alexandru Tomescu, întruneşte, în conştiinţa publicului, amprenta unei vocaţii şi a unui destin artistic, dublate de o energie puţin obişnuită pentru a le traduce în faptă, și, în plus, cu șansa de a cânta pe Vioara Stradivarius Elder-Voicu. În acest an dedicat Centenarului Marii Uniri, alături de pianista Angela Drăghicescu, Alexandru Tomescu prezintă, în premieră, cele mai valoroase și apreciate creații ale muzicii clasice românești dintr-un secol, aparținând lui Enescu, Porumbescu, Lipatti, Jora, Nottara, Olah, Capoianu sau Mircea Chiriac.
Spectacolul muzical al Turneului Internațional Stardivarius 2018, aduce în fața publicului un aranjament muzical special, unic pentru vioară, pian și cor al Baladei lui Ciprian Porumbescu, cu participarea extraordinară a Corurilor Naționale din programul Cantus Mundi și Corului de Copii Radio, aranjament realizat de Maestrul Grigore Cudalbu.
La Suceava, evenimentul va avea loc la Auditorium „Joseph Schmidt”, duminică, 20 mai, ora 19.00
Prețul unui bilet este de 10 Ron.
Accesul studenților este gratuit pe baza de invitație. Invitațiile se pot procura de la sediul CCS.
Biletele se pot achiziționa și on-line de pe ccs-sv.ro; biletesuceava.ro
Lasa un raspuns