Trupele ruse care ocupă centrala nucleară de la Cernobîl „au jefuit şi distrus” un laborator de la faţa locului, susţin oficialii ucraineni, citaţi de BBC, informează news.ro.
Agenţia de Stat a Ucrainei pentru Managementul Zonei de Excluziune a declarat că ruşii au deteriorat Laboratorul Central de Analiză – care a procesat o mulţime de deşeuri radioactive. Agenţia de stat a anunţat într-o postare pe Facebook că laboratorul avea „probe foarte active şi mostre de radionuclizi, care astăzi sunt în mâinile inamicului”.
Laboratorul, care a costat aproximativ şase milioane de euro, conţinea şi „echipamente de analiză valoroase”, care nu erau disponibile în altă parte în Europa, a spus agenţia. Cernobîl – locul celui mai grav accident nuclear din lume în 1986 – nu este o centrală electrică funcţională, dar necesită totuşi un management constant. Ruşii au capturat-o în primele zile ale războiului luna trecută şi ţinuseră acolo muncitori câteva săptămâni înainte ca unii să fie eliberaţi, relatează observatornews.ro.
Lasa un raspuns