Joi, 19 aprilie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina, în cooperare cu lucrători din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 21:50, oamenii legi au observat  o persoană de sex masculin care se deplasa de la frontiera de stat spre localitatea Straja, transportând  un colet voluminos.

Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea bărbatului, care a fost identificat ulterior ca fiind cetățean ucrainean Gheorghe G., în vârstă de 27  de ani.

Imediat au fost informate și autoritățile de frontieră ale statului vecin, concomitent cu dispunerea unor măsuri de cercetare a zonei, fiind descoperit un colet cu țigări.

S-a luat măsura conducerii bărbatului şi coletului cu țigări la sediul poliției de frontieră unde, în urma inventarieri, s-a constatat că acesta conține 500 de pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările în valoare de 5.850 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar cetățeanul ucrainean este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi contrabandă.

Lucrarea penală a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea soluționării legale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.