Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, împreună cu primarul orașului Frasin, Marinel Bălan, au fost prezenți vineri, 4 septembrie, la demararea lucrărilor de modernizare a ultimilor 2,7 km ce fac legătura între Frasin și Broșteni.

„ A rămas o porțiunea de 2,7 kilometri de la Frasin care se modernizată printr-un parteneriat între Consiliul Județean Suceava și Primăria Frasin. Alături de mine se află primarul orașului Frasin, Marinel Bălan, și mă bucur că am făcut acest parteneriat. După ce modernizăm acești 2,7 kilometri, drumul este curea până la Broșteni”, a declarat Gheorghe Flutur.

Șeful administrației județene a afirmat că pe acest drum s-au modernizat 43 de kilometri,  din aceștia peste 4 kilometri au fost realizați printr-un proiect al orașului Frasin prin PNLD, în timp ce diferența de 2,7 kilometri este făcută de Consiliul Județean prin parteneriat cu orașul Frasin.

„Se lucrează la Ostra pentru al doilea strat de uzură spre Puzdra. Este o investiție de 22 de milioane de lei pe acest drum, până în acest moment. Este un drum strategic de o importanță deosebită. Leagă Valea Moldovei de Valea Bistriței. Este un drum turistic care dă o șansă enormă localităților Frasin, Stuplicani, Ostra, Broșteni, Crucea. De foarte mulți ani pe acest drum nu s-a investit fiindcă fusese un drum tehnologic cu trafic greu de barită de la Ostra”, a spus Flutur.

Președintele Consiliului Județean Suceava l-a felicitat pe primarul orașului Frasin, Marinel Bălan, pentru investițiile și lucrurile bune pe care le-a făcut în localitate amintind de extinderea rețelei de apă și canal, dar și de  modernizarea infrastructurii rutiere.

La rândul său, Marinel Bălan a precizat că în aceste zile se va finaliza modernizarea drumului care leagă județul Suceava de județul Neamț.
„Trăim un sentiment de bucurie și știu că astăzi conducătorii auto pot spune ca acest drum este similar cu cele din vest”, a spus primarul Marinel Bălan.

În final, Gheorghe Flutur a arătat că în toamna acestui an se va finaliza și turnarea unui al doilea strat de uzură pe această porțiune, de la Ostra, peste Pasul Puzdra, până la Holda.

„Într-o săptămână vor începe realizarea marcajelor rutiere pe porțiunile modernizate”, a spus Flutur.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.