Mă pregăteam să scriu o avanpremieră la spectacolul lui Terry la Km 0 pe 6 noiembrie, gata să-l laud, din nou, pe Cristi Zlavoc, pentru alegerea făcută și pentru temeritatea de a organiza un recital în mijlocul săptămânii, când am aflat că recitalul urmează să aibă loc și joi, 7 noiembrie, în spațiul intim de La Fierărie.
Terry Lee Burns este un cântăreț și compozitor american care îmbină în recitalurile sale folk-ul, rockul, bluesul și muzica country de peste ocean. Compozițiile proprii sunt cele care formează baza spectacolelor, dar acestea includ și coveruri după Elvis sau The Doors, ca și după Neil Young, Eric Clapton sau Eagles.
Va fi interesant să urmărim evoluția artistului american la doar o zi distanță de concertul oferit de Nicu Patoi și un Platonic Band cu componență inedită, pentru a înțelege mai ușor importanța influențelor. Vă promitem informații noi despre Terry joi dimineață, aflate direct de la organizatorii nemțeni, cărora le mulțumim anticipat.
Cristian Tonolla
Lasa un raspuns