Un incident neobişnuit s-a produs în dimineaţa zilei de miercuri, 22 decembrie, la Serviciul Permise Auto Argeş, în sala de examen pentru proba teoretică, sală aflată chiar în centrul Piteştiului, potrivit adevarul.

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a venit să susţină proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere.

Bărbatul era la a treia încercare şi mai picase proba teoretică în septembrie şi octombrie.

Numai că atunci când a intrat în sală, examinatorii au constatat că acesta mirosea a alcool.

Aceştia au chemat Poliţia Rutieră, iar bărbatul a fost testat cu etilotestul, ieşind o alcoolemie de 0,75 mg per litru alcool pur în aerul expirat.

Iniţial, bărbatul a negat că a consumat alcool, apoi a recunoscut că a băut rapid două beri de la prima oră, ca să aibă mai mult curaj.

Bărbatul a fost exclus din sala de examen, iar acum trebuie să se reprogrameze, acest lucru fiind posibil cel mai devreme în ianuarie 2022, relatează psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.