Joi, 7 octombrie, la orele 17:48, Poliţia Oraşului Dolhasca a fost sesizată prin „SNUAU 112” despre faptul că, pe strada Calea Fălticeni din localitate a avut loc un eveniment rutier, soldat doar cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto pare a fi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza oraşului Dolhasca, un localnic de 30 de ani a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un alt localnic.
Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 30 de ani şi negativ în cazul celuilalt conducător auto, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.
Lasa un raspuns