Cu ocazia cercetărilor efectuate persoana vătămată a declarat că, în timp ce se afla în scara blocului în care locuieşte, la parter, un tânăr necunoscut s-a apropiat de el şi s-a oferit să-l ajute să ducă cele două bagaje voluminoase pe care le avea asupra sa. Întrucât acestea erau grele, tânărul a afirmat că nu poate să-l mai ajute. Ulterior, bărbatul a observat că din buzunar îi lipsesc banii pe care îi avea asupra sa, respectiv suma de aproximativ 1.000 lei.
”Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cauza urmând a fi soluţionată procedural după identificarea autorului şi recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatl IPJ Suceava.
Un bărbat de 72 de ani furat de un tânăr
La data de 10 iulie, în jurul orei 21:15, Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată de un bărbat cu vârsta de 72 de ani despre faptul că între orele 17:35 – 17;40, o persoană necunoscută i-a sustras suma de 1.000 lei.
Lasa un raspuns