Marți, 7 aprilie, T. Ion, de 41 ani, din comuna Brodina, a sesizat prin SNUAU 112 faptul că a cumpărat un moped, iar o persoană i-a solicitat să i-l predea întrucât îi aparține.
S-a stabilit că în jurul datei de 20 martie 2020, T. Ion a cumpărat din municipiul Rădăuți de la o persoană necunoscută, un moped marca Aprilia cu suma de 200 de euro.
Marți, în jurul orei 10:00, acesta a parcat mopedul în fața locuinței sale, iar la scurt timp a fost abordat de vecinul său, S. Vasile, de 53 ani, localnic, care a afirmat faptul că mopedul îi aparține și că i-a fost sustras de persoane necunoscute.
Din primele verificări a rezultat faptul că S. Vasile este proprietarul mopedului, pe care îl deținea de mai mulți ani, acesta fiind înregistrat și la Primăria comunei Brodina.
S. Vasile a formulat o plângere scrisă privind săvârșirea infracțiunii de „furt calificat” comisă de autori necunoscuți și i-a predat posesia mopedului vecinului său T. Ion, considerând că acesta este cumpărător de bună-credință.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”.
Lasa un raspuns