Un bărbat din Bucureşti a fost încătuşat de Poliţie, după ce şi-a ucis mama cu un cuptor cu microunde.

Tragedia s-a produs noaptea trecută într-un apartament din Bucureşti, iar cei care au sunat la 112 au fost vecinii care au auzit-o pe femeie strigând după ajutor.

Oamenii au sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi au anunţat că din apartamentul vecin se aud strigăte de ajutor.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 1 care, împreună cu pompieri de la Descarcerare, au spart uşa apartamentului şi au pătruns în interior, acolo unde au găsit o scenă desprinsă parcă dintr-un film horror.

Femeia în vârstă de 74 de ani a fost găsită fără suflare, plină de sânge, iar lângă ea se afla un cuptor cu microunde distrus.

Fiul femeii, un bărbat de 46 de ani, a fost imobilizat de poliţişti şi încătuşat.

„Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri și sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor. Cadavrul a fost ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, se arată într-o informare a Poliţiei.

Sursa: Observator

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.