La data de 10.06.2025, în jurul orei 17:49, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama au fost sesizați prin apel S.N.U.A.U. 112 de către M.S., care a reclamat că fiul său, M.C., a agresat-o fizic.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, în localitatea Frumosu, județul Suceava, unde au identificat-o pe M.S. prezentând leziuni superficiale. La fața locului se afla și M.C., aflat în stare avansată de ebrietate.
Din discuțiile cu victima a reieșit că, pe fondul unui conflict verbal, aceasta a fost lovită de către fiul său. M.S. a refuzat îngrijiri medicale la fața locului, fiind îndrumată să solicite un certificat medico-legal.
Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, constatând un risc iminent de repetare a agresiunii, însă victima a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Ulterior, M.C. a fost amprentat de către tehnicianul criminalist din cadrul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „Violență în familie”, conform art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (1) din Codul Penal.
Lasa un raspuns