Duminică, 9 mai, la orele 23:51, lucrătorii Secției nr. 7 Poliție Rurală Mălini au fost sesizați de către L. Anton din satul Sasca Mică, com. Cornu Luncii, cu privire la faptul că și-a găsit soția L. Elena, la domiciliu, inconștientă, nu respira, vânătă la un ochi și pe mâini.
La 09.05.2021, în jurul orelor 23.51 L. Anton s-a întors din Germania, de la muncă, în localitatea de domiciliu, moment în care și-a găsit soția în vârtstă de 55 ani, care locuia singură, în stare de inconștiență, fapt pentru care a apelat nr. de urgență 112, la fața locului a sosind un echipaj medical care a constatat decesul acesteia.
În interiorul locuinței nu s-au găsit bunuri răvășite nu se reclamă dispariția unor bunuri sau valori. Persoana decedată nu era înscrisă la medicul de familie.
L. Anton a declarat că soția obișnuia să consume băuturi alcoolice și în trecut a mai căzut și s-a lovit la cap, din cauza anemiei.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Gura Humorului în vederea efectuării necropsiei, fapt pentru care se impune anunțarea S.M.L. Suceava pentru efectuarea acestei activități și e stabilirea cauzelor decesului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „ucidere din culpă”, ce urmează să fie soluționat procedural de lucrătorii PP Cornu Luncii.
Lasa un raspuns