Sâmbătă, 23 mai, la ora 16:30, lucrătorii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că o persoana aflată la volanul unui autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a intrat într-o grămadă de piatră.
La fața locului, respectiv pe D.J. 175 din comuna Breaza a fost identificat Daniel O., de 44 ani, din comuna Dorna Candrenilor, care a declarat faptul în cursul zilei de 23.05.2020 a consumat doi litri de vin la o persoană din comuna Moldova Sulița, după care s-a urcat la volanul autoutilitarei și s-a deplasat spre locul unde locuiește fără forme legale, respectiv comuna Fundu Moldovei, sat Colacu.
A fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-au efectuat verificări în bazele de date, ocazie cu care s-a constatat faptul că Daniel O. nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Lasa un raspuns