Marți, 12 ianuarie, în jurul orei 13:05, lucrătorii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au fost sesizați prin S.N.U.AU 112 de către M.L., din com. Fundu Moldovei, despre faptul că în timp ce se afla cu prietenii cu mașina pe drumul forestier Prelucă spre cătunul Deluț, pe raza satului Botuș din comuna Fundu Moldovei au găsit pe mijlocul drumului o persoană de sex masculin decedată.
La fața locului s-a constat că B. Haralampie de 64 ani, din comuna Fundu Moldovei nu mai prezenta semne vitale, fiind declarat decesul acestuia. Acesta nu prezenta urme de violență și avea bunurile asupra sa. Din verificările efectuate acesta locuia la aproximativ 1 km de locul unde a fost găsit și se deplasa singur la pădure.
Victima nu se afla în stare conflictuală cu nici o persoană din sat și era cunoscut cu diverse afecțiuni specifice vârstei, având episoade în care dormea în zăpadă după ce consuma băuturi alcoolice.
Din discuțiile purtate cu membrii familiei nu sunt suspiciuni cu privire la producerea decesului și nici alte bănuieli.
Victima a fost preluată și transportată la morga Spitalului Municipiului Câmpulung Moldovenesc, în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului
Polițiștii s-au sesizat din oficiu privind infracțiunii de ,,ucidere din culpă”.
Lasa un raspuns