Duminică, 3 noiembrie, în jurul orelor 12:20, Poliția Orașului Siret a fost sesizată cu privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava s-a prezentat un bărbat de 31 ani din comuna Grănicești, sat Gura Solcii, care declarat faptul că a înghițit accidental antigel.
Astfel, potrivit cercetărilor, duminică, 3 noiembrie, în timp ce efectua reparații la autoturismul proprietate personală, bărbatul s-a folosit de un furtun pentru a extrage antigelul din autoturism, ocazie cu care, într-un moment de neatenție, a înghițit antigel.
În urma acestui fapt, bărbatul s-a deplasat împreună cu un vecin la U.P.U Suceava, fiind diagnosticat cu „intoxicație involuntară cu antigel”.
Cercetările sunt continuate de către Postul de Poliţie Grăniceşti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,vătămare corporală din culpă”, cauza urmând a fi soluţionată procedural.
Lasa un raspuns