Duminică, 1 septembrie, la ora 12:55, o femeie din municipiul Rădăuți a sunat la 112 și a anunțat că soțul ei, în vârstă de 40 de ani, face scandal la domiciliu şi provoacă distrugeri cu toporul.
În urma verificărilor s-a stabilit că, în jurul orelor 10.30, bărbatul a venit la domiciliu în stare de ebrietate şi a provocat scandal, respectiv a început să-i adreseze soţiei sale cuvinte jignitoare, obscene şi să o ameninţe. Scandalul a ţinut până în jurul orelor 12.00, când fiul bărbatului a încercat să-l oprească, dar a fost bruscat şi împins. La un moment dat, bărbatul de 40 de ani a mers într-un şopron, de unde a luat un topor și a distrus mai multe bunuri.
La nivelul Poliţiei Municipiului Rădăuţi, faţă de bărbat s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, acesta fiind introdus în CRAP – IPJ Suceava.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,violenţe în familie”, „ameninţare” şi „distrugere”.
Lasa un raspuns