Duminică, 12 mai, în jurul orei 10.00, la sediul Poliției orașului Salcea s-a prezentat S.F., de 49 ani, localnic, care a reclamat faptul că în ziua de sâmbătă, 11 mai, în jurul amiezii a fost agresat de către o persoană din localitate, motiv pentru care se simte rău și dorește să fie chemată o ambulanță.
Din cercetări s-a stabilit că la data de 11 mai, în jurul orei 14.30, în timp ce se afla în fața unui bar din Salcea, pe fondul unui conflict spontan a fost lovit cu pumnul în zona feței de către A. S., de 21 ani, localnic, moment în care a și-a pierdut cunoștința și a căzut lovindu-se de un coș de gunoi.
Cel în cauză nu a reclamat în cursul zilei desâmbătă, ci s-a prezentat la sediul poliției duminică, 12 mai, de unde a fost preluat de o ambulanță și transportat la Secția UPU a Spitalului Județean Suceava în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a fost diagnosticat cu „TCC, contuzie toracică”.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.
Lasa un raspuns