La data de 16 mai 2025, în jurul orei 21:37, Poliția Orașului Frasin a fost sesizată prin SNUAU 112 de către C.C., din satul Găinești, comuna Slatina, cu privire la faptul că cumnatul său, C.V., a fost găsit decedat în zona Valea Negrilesei.
Femeia a declarat că a fost anunțată telefonic de către I.C., din aceeași localitate, care deține o stână în localitatea Sabasa, județul Neamț. Acesta i-ar fi spus că l-a găsit pe C.V. decedat într-un pârâu din pădure, iar în urma apelului, C.C. a sunat la 112.
Echipa de intervenție, însoțită de un specialist criminalist din cadrul Poliției Gura Humorului și de pădurarul P.A. din Vadu Negrilesei, s-a deplasat la fața locului pentru identificarea stânei și a cadavrului. În jurul orei 01:00, polițiștii au ajuns la stâna menționată, unde l-au întâlnit pe fratele proprietarului, I.V., care i-a condus circa 1 kilometru pe albia unui pârâu până la locul descoperirii.
Cadavrul lui C.V. a fost găsit cu fața în jos, în albia pârâului, fără urme vizibile de violență. Din cauza terenului accidentat, acesta nu a putut fi ridicat în vederea efectuării necropsiei.
Conform declarațiilor lui I.V., la data de 13 mai 2025, s-a deplasat împreună cu C.V. la stână pentru a o amenaja, însă s-a întors în aceeași zi acasă, lăsându-l singur pe C.V. Când a revenit pe 15 mai, nu l-a mai găsit, iar două zile mai târziu, pe 16 mai, l-a descoperit decedat în apropierea stânei.
Din cercetări reiese că C.V. era cunoscut ca un consumator de băuturi alcoolice și nu avea conflicte cu alte persoane. Era pentru prima dată când lucra la acea stână.
Având în vedere că trupul neînsuflețit a fost găsit pe raza localității Sabasa, comuna Borca, județul Neamț, cazul a fost preluat de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, care va continua cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor decesului.
Lasa un raspuns