Miercuri, 17 februarie, la orele 16:41, lucrătorii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, au fost sesizați telefonic de către ofițerul de serviciu din cadrul Poliției municipiului Rădăuți, cu privire la faptul că, la Spitalul municipal Rădăuți a fost transportat numitul P. Ștefan, de 73 de ani, din comuna Straja, care se afla în șoc hipotermic.
Din discuțiile purtate cu numitul G.G. din aceeași localitate, acesta a declarat faptul că, în data de 17.02,2021, în jurul orei 1509 s-a deplasat la imobilul numitului P. Ștefan, care locuia singur, și l-a găsit pe acesta cu geamul camerei în care se afla larg deschis, căzut lângă pat, inconștient.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al SAJ, care l-a transportat pe numitul P. Ștefan la Spitalul municipal Rădăuți, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. În jurul orei 1941 lucrătorii Poliției orașului Vicovu de Sus au fost sesizați telefonic de către ofițerul de serviciu din cadrul Poliției municipiului Rădăuți cu privire la faptul că P. Ștefan a decedat.
S-a luat legătura cu medicul de gardă al Spitalului Municipal Rădăuți, care a declarat că decesul numitului P. Ștefan a survenit din cauza „hipotermiei severe”.
Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Municipal Rădăuți în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.
În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la infracțiunea de „ucidere din culpă”.
Lasa un raspuns