Marți, 16 februarie, la orele 09:30, o femeie a sesizat faptul că unchiul său, F. George, de 78 ani, a decedat la Spitalul Județean Suceava în urma unui traumatism cranio-cerebral produs în urma unei căzături.
În data de 01.02.2021, la orele 14:00 apelanta a fost anunțată de un vecin al lui F. George, că acesta a fost găsit în data de 30.01.2021 la ora 10:00 inconștient în casă și a chemat Serviciul de Ambulanță Suceava, acesta fiind transportat la spital. Având în vedere aspectele comunicate de vecinul unchiului apelantei a făcut verificări la Spitalul Județean și i-a comunicat că respiră greu din cauza unor probleme pulmonare. De asemenea avea prostata mărită, la cap prezenta o zgârietură, avea analize rele la pancreas și avea esofagul îngroșat.
Femeia a menționat că din câte cunoaște unchiul său nu era înscris în evidențele vreunui medic de familie și în plus refuza să meargă la spital pentru investigații, singurele intervenții medicale pe care le-a avut fiind unele stomatologice.
Ultima dată l-a văzut pe acesta la adresa sa de domiciliu în data de 26.01.2021 la ora 09:30 și avea o stare generală bună.
Vecinul cu care apelanta a discutat i-a spus că în data de 28.01.2021 ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu F. George într-o boxă, apoi l-a condus în locuință și nu l-a mai văzut decât în data de 30.01.2021 când a solicitat sprijinul ambulanței. Vecinul i-a mai spus că un alt vecin a încercat să ia legătura telefonic cu F. George în perioada 28-30.01.2021, dar nu a răspuns la telefon.
În data de 15.02.2021, la ora 11:00 apelanta a fost anunțată de o asistentă de la Spitalul Județean Suceava că unchiul său a decedat.
Apelatnta a declarat că nu are suspiciuni cu privire la decesul unchiului său cu privire la împrejurările în care acesta a suferit leziunea de la cap, întrucât din câte i s-a comunicat a fost găsit în stare de inconștiență pe holul locuinței sale iar în locuință nu a găsit urme de răvășire și în plus nu a constatat lipsa vreunor bunuri sau valori.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „ucidere din culpă”.
Lasa un raspuns