Luni, 12 iunie, la ora 18.30, polițiștii SPR 14 Vama au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat de 40 ani din satul Strâmtura, comuna Vama, cu privire la faptul că în timp ce se afla în zona numită Dealul Runc, a fost agresat fizic de către o persoană.

Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat că pe fondul unor discuții contradictorii, în jurul orei 18.00, întâlnindu-se ocazional pe raza satului Strâmtura, un bărbat din aceeași localitate, l-a împins pe apelant, iar acesta s-a dezechilibrat și în cădere s-a lovit în zona capului.

Cu ocazia examinării sumare vizuale apelantul nu prezenta leziuni vizibile, însă acuza dureri despre care a relatat că s-au atenuat de la momentul producerii evenimentului și până la sosirea echipajului de poliție.

Cel din urmă a relatat că nu dorește intervenția unui echipaj medical.

S-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.