Miercuri, 23 martie, la ora 16:07, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic prin SNUAU 112 de către numitul Cornel F., din municipiul Vatra Dornei, jud. Suceava despre faptul că angajatul său nu răspunde la telefon, însă telefonul se aude din locuința acestuia.
În urma verificărilor efectuate, echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a constatat următoarele:
Ultima dată, Petrică C. a fost văzut la locul de muncă, în data de 18.03.2022, moment din care nicio altă persoană nu l-a mai văzut și nu a mai intrat în contact cu acesta.
La data de 23.03.2022 Cornel F., care deține o societate unde este angajat Petrică C. s-a deplasat la domiciliul acestuia, a bătut la ușă, însă nu a răspuns nicio persoană, din acest motiv l-a apelat pe telefonul mobil și deoarece soneria telefonului se auzea din interiorul apartamentului, însă la ușa acestuia nu răspundea nicio persoană a apelat S.N.U.A.U. 112.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul ISU-Bucovina-Detașamentul de Pompieri Vatra Dornei care a spart ușa de acces în imobil și au pătruns în apartament alături de un echipaj de ambulanță din cadrul SAJ Suceava – substația Vatra Dornei, l-au identificat pe Petrică C. căzut în bucătărie, fiind constatat decesul acestuia.
Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei s-a procedat și la examinarea cadavrului în cauză, nu au fost descoperite leziuni sau urme de violență pe trupul acestuia, fiind depus la Morga Spitalului Municipal Vatra Dornei în vederea efectuării autopsiei medico-legale.
Bărbatul locuia singur și consuma în mod frecvent băuturi alcoolice.
A fost notificat Serviciul de Medicină Legală Suceava, în vederea efectuării autopsiei medico-legale.
S-a întocmit dosarul de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă), faptă prev. de art. 192 alin. 1 din Codul Penal.
Lasa un raspuns