Marți, 31 mai, la orele 18.54, polițiștii SPR 7 Mălini au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că conducătorul unei autoutilitare conduce haotic dinspre Rădășeni spre Cornu Luncii pe DN2E.
În urma verificărilor efectuate de către patrula de poliție din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini a fost identificat în parcarea unui restaurant de pe raza satului Sasca Nouă, comuna Cornu Luncii, autoturismul marca Fiat Ducato și o persoană de sex masculin ce se afla la volanul acestuia.
La volanul autoutilitarei sus-menționate a fost identificat I. I. din sat Mironu, comuna Valea Moldovei.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul testului fiind de 1.16 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a nivelului alcoolemiei în sânge.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală față de numitul Ianoș Ionel pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, care va fi soluționat procedural de către lucrătorii P.P. Cornu Luncii.
Lasa un raspuns