Sâmbătă, 15 mai, în jurul orelor 17:28, N. Alina, de 29 ani, din orașul Frasin, în timp ce conducea autoturismul marca Skoda Octavia pe bld. Bucovina intersecţie cu str. Vasile Alecsandri, având direcţia de deplasare Gura Humorului către Frasin, a intrat în coliziune laterală cu un biciclist în vârstă de 16 ani, din orașul Frasin, care circula pe str. Parcului, având intenţia de a se deplasa pe str. Vasile Alecsandri, fără a se asigura regulamentar la trecerea prin intersecţie, din impact biciclistul căzând pe carosabil.
N. Alina a oprit în prealabil la faţa locului unde a stat de vorbă cu minorul care s-a ridicat imediat de jos şi a mers pe trotuar, unde a fost întrebat de conducătorul auto cum se simte şi dacă vrea să-l ducă acasă, iar acesta a răspuns că nu a păţit nimic și se duce el acasă singur. Auzind acestea, numita N. Alina a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie. Aceasta a fost identificată după aproximativ o oră la domiciliu şi condusă la sediul Poliţiei Oraşului Gura Humorului pentru cercetări.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a biciclistului care a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde, în urma acordării îngrijirilor medicale, i s-a stabilit următorul diagnostic: „contuzie picior drept”. Acesta nu a rămas internat.
Ambii participanți la trafic implicați în evenimentul rutier, au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar numitei N. Alina i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie” şi „vătămare corporală din culpă”.
Lasa un raspuns