Polițiștii Secției 3 de poliție Rurală Marginea au fost sesizați prin SNUAU 112, vineri, 30 august, la ora 23:06, de către un bărbat din comuna Satu Mare, despre faptul că un copil a înghițit detergent.
În urma cercetărilor s-a stabilit că în jurul orei 23.00, minorul H. I., de 3 ani, se afla la domiciliul din comuna Satu Mare, împreună familia sa. Într-un moment de neatenție al familiei, minorul a pătruns într-o cameră a imobilului și a ingerat o capsulă de detergent.
Ca urmare a incidentului, copilul a fost transportat la Secția de Pediatrie a Spitalului Municipiului Rădăuți pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, fiind diagnosticat cu „laringită” și „intoxicație prin ingerare detergent”, unde a rămas internat împreună cu mama sa.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.
Lasa un raspuns