Vineri, 14 iunie, în jurul orei 19.30, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată direct de către A.I., de 46 ani, din localitate, despre faptul că a fost lovită de soțul ei.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că la aceeași dată, în jurul orei 19:00, C.I., aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a ajuns la domiciliul comun, unde, pe fondul unor discuții contradictorii, a lovit-o cu palmele peste față și corp și a îmbrâncit-o pe soția sa, provocându-i leziuni vizibile sub formă de excoriații și vânătăi.
În urma evaluării situaţiei de fapt şi a completării formularului de risc, a fost emis Ordinul de protecţie provizoriu față de C.I. pe o perioadă de 5 zile, cu interdicţia de a se apropia la o distanţă de 100 de metri faţă de victimă.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „violenţă în familie”.
Lasa un raspuns