Duminică, 3 noiembrie, un bărbat de 28 de ani din Fălticeni a sunat la 112 și a reclamat că în intervalul orar 11.00-14.20, persoane cu identitate necunoscută i-au sustras din interiorul autoutilitarei suma de aproximativ 320 lei.

S-a constatat că în jurul orei 11.00, bărbatul a parcat autoutilitara de serviciu, ce aparţine unei societăți din Fălticeni, la intersecţia str. Pictor Şoldănescu-Petru Rareş, în apropiere de locuinţa acestuia, lăsând borseta cu bani în interior, în portiera din partea stângă a autoutilitarei.

Bărbatul nu a putut preciza dacă a închis portierele acţionând butonul de la telecomandă.

În jurul orei 14.20, când bărbatul a revenit la autoutilitară, a constatat faptul că lângă portiera din partea stângă, pe spaţiul înierbat, se afla borseta pe care o pusese iniţial în  interiorul autovehiculului, constatând că din interiorul acesteia îi lipsesc banii.

Cu ocazia  efectuării cercetării locului faptei s-a stabilit faptul că autoutilitara nu prezenta urme de forţare la nivelul sistemului de închidere al portierelor.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „furt”, cercetările urmând a fi efectuate de Poliţia Mun. Fălticeni – Biroul Investigaţii Criminale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.