Duminică, 27 septembrie, la nivelul S.P.F. Brodina, s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 07.45, oamenii legii au observat o persoană de origine asiatică, de sex masculin care se deplasa pe jos, de la linia de frontieră spre localitatea Nisipitu.
Polițiștii de frontieră au interceptat și reținut bărbatul, şi, întrucât nu-și justifica prezența în zonă de frontieră, a fost condus la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, în vederea continuării cercetărilor.
În urma verificărilor s-a stabilit că acesta provine din India, este în vârstă de 34 de ani şi a trecut fraudulos frontiera de stat din Ucraina în România.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca în continuare să fie luate măsurile legale ce se impun.
Lasa un raspuns