Joi, 22 aprilie, la orele 20.45, patrula de siguranţă publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, desfășurând activități specifice pe linie rutieră, a observat faptul că pe DJ 209K, pe raza comunei Marginea, un autoturism marca Ford Focus, a acroșat un tractor.

Astfel s-a stabilit faptul că autovehiculul în cauză era condus de numitul V. Ionuț, din com. Marginea, în vârstă de 33 de ani,  persoană care emana halenă alcoolică.

S-a procedat la testarea cu aparatul alcooltest a numitului V. Ionuț, rezultatul fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În continuare, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 În cauză s-a întocmit dosar penal și urmează a se efectua cercetări față de numitul V. Ionuț cu privire la săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, cauză ce va fi soluționată procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Volovăț.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.