Polițiștii au continuat activitățile de verificare și control în ceea ce privește transporturile de material lemnos. Cooperarea cu toți factorii responsabili și cu atribuții în prevenirea și combaterea delictelor silvice este extrem de importantă, fiind organizate acțiuni în sistem integrat.
De asemenea, s-a continuat relaționarea eficientă și cu activiștii de mediu, în urma unei informații oferite de către aceștia fiind aplicate sancțiuni contravenționale și efectuat un control la o unitate economică având ca profil debitarea și prelucrarea materialului lemnos.
La data de 02.04.2024, orele 20:04 polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului au fost sesizați de către un activist de mediu cu privire la un transport ilegal de material lemnos.
S-a luat legătura telefonică cu activistul de mediu care a relatat verbal faptul că se află în urma unui ansamblu auto cap tractor cu remorcă, pe DN 17 din direcția Suceava – Gura Humorului, în dreptul intersecției cu localitatea Ciprian Porumbescu.
În momentul sesizării echipa de intervenție pe evenimente se afla pe raza comunei Mănăstirea Humorului, reîntorcându-se de la un alt eveniment, fiind direcționată imediat către zona indicată.
Transportul a fost interceptat pe DN 17 la aproximativ 100 m de intrarea în incinta unei societăți comerciale. S-a procedat la efectuarea semnalului de oprire acustic și luminos însă șoferul ansamblului auto, nu s-a conformat și a intrat pe proprietatea privată, în curtea societății de pe raza localității Păltinoasa.
În continuare conducătorul auto nu s-a conformat indicațiilor lucrătorilor de poliție, fiind de față și administratorul societățiii care îndemna conducătorul auto să nu respecte indicațiile lucrătorilor de poliție.
Interogând aplicaţia SUMAL s-a constatat faptul că, pentru materialul lemnos transportat a fost emis aviz de însoţire.
S-a solicitat informarea lucrătorilor silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava în vederea inventarierii şi cubării materialului lemnos.
Față de conducătorul auto polițiștii au dispus măsura reținerii permisului de conducere pentru nerespectarea indicațiilor polițistului rutier.
De asemenea, polițiștii au dispus și efectuarea unui control în perioada 04.04.2024- 08.04.2024 la firma cu sediul în localitatea Păltinoasa, jud. Suceava, împreună cu lucrătorii de la Garda Forestieră Suceava.
În urma controlului, polițiștii din cadrul S.P.R. 10 Gura Humorului, au dispus sancționarea contravențională a societății conform art. 19, alin. 1, lit. a din Legea 171/2010 R.M.C. cu amendă în valoare de 5.000 de lei deoarece deținea în depozit cantitatea de 7,420 mc lemn de foc fără proveniență legală și art. 19, alin.2 ind.2, lit. a, din Legea 171/2010 R.M.C. , pentru faptul că deținea avize în care nu se distingea în fotografii încărcătura aflată pe mijlocul de transport.
Totodată, polițiștii au dispus confiscarea cantității de 7,420 mc lemn de foc specia stejar – gorun cu o valoare de 2.062 lei deținută în depozitul societății fără proveniență legală.
De asemenea, societatea a mai fost sancționată contravențional cu o altă amendă în valoare de 3.000 lei conform art. art. 19, alin.2 ind. 2, lit. a din Legea 171/2010 R.M.C. întrucât avea unele avize în care nu se distingea încărcătura aflată pe mijlocul de transport.
Conducătorul ansamblului format din cap tractor cu remorcă, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 825 lei conform art. 31, alin. 1 din OUG 195/2002, totodată fiindu-i reținut permisul de conducere, pentru nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițiștilor rutieri.
Administratorul firmei a fost sancționat și el contravențional conform art. 2, pct. 36 din Lg. 61/1991 cu amendă în valoare de 3000 lei pentru împiedicarea lucrătorilor de poliție să-și îndeplinească sarcinile de serviciu.
Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.
Lasa un raspuns