Un poet din județul Botoșani a compus o poezie prin care exprimă nevoia de autostrăzi din România.  Astfel, Nicanor Casandruc transcrie în versuri frustrările și neputințele moldovenilor, privind infrastructura precară din țară, dar mai ales din Regiunea de  Nord – Est.

Poezia a fost scrisă în contextul în care, antreprenorul sucevean Ștefan Mandachi a inițiat un manifest prin care a tras un semnal de alarmă în ceea ce privește rețeaua de autostrăzi, aproape inexistentă din România.

 

 

Cerșim autostradă

de Nicanor Casandruc

Unde-i Ștefan să ne vadă
Cum cerșim autostradă?
Și din cornul lui să sune,
Moldovenii să se-adune!

Avem drumuri doar pe hartă!
O infrastructură…moartă!
Că asfaltul se înmoaie,
Ca și „glodul” după ploaie.

Orice stradă este spartă!
Oropsiți suntem de soartă!
Cu-n sistem mult prea defect,
Plânge cauza-n efect!

Trandafir de la Moldova…
Am rămas numai cu vorba.
Glasul nostru-i ca o șoaptă,
Ignorat de lumea toată.

Totuși, e un început!
Am făcut ce am putut.
Poate vine Sfântul Petru,
Să mai construiasc-un metru.

Cei ce-ar trebui să facă,
Preferă mai mult să tacă.
Sunt plini toți,ochi, de avere,
De când sunt sus, la putere.

Totu-i doar pe interes:
Urmăresc al lor progres.
De Moldova-și amintesc,
Când voturile ne cerșesc.

Restu-i doar o păcăleală!
De nu cerem socoteală,
Neglijați vom fi mereu!
Spun, ca moldovean, #șîeu…

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.