Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava sâmbătă, 16 iunie a.c., în jurul orei 01.10, în timp ce acționa pe raza orașului Vicovu de Sus, o patrulă de poliție a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula din direcţia Putna spre localitatea Bivolăria, însă, conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 2 km, când, tânărul de la volan, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a izbit într-un gard, fiind prins și imobilizat de polițiști.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un localnic de 21 de ani, acesta recunoscând și regretând faptul că a încercat să fugă, deoarece se află sub influența băuturilor alcoolice.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.