Sâmbătă, 15 februarie, la ora 18.34, un bărbat de 82 ani, din mun. Rădăuți, conducea autoturismul pe DN17A din localitatea Dornești, venind dinspre orașul Siret și îndreptându-se spre mun. Rădăuți.
Potrivit IPJ Suceava, ajungând la podul peste râul Suceava a intrat în depășirea neregulamentară a unui biciclist de 70 ani, din com. Dornești, intrând în coliziune laterală cu acesta.
În urma impactului biciclistul a fost proiectat pe carosabil suferind leziuni ușoare.
Biciclistul purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante.
Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Lasa un raspuns