Un sucevean fără permis care a accidentat un biciclist din comuna Stroiești și care a fugit de la locul accidentului, a fost prins de polițiștii de frontieră de la Petea, în timp ce voia să plece din țară.
La data de 7 martie 2024 s-au continuat cercetările privind infracțiunea rutieră comisă pe data de 8 februarie 2024. Prin adresa înaintată către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră s-a solicitat dispunerea consemnului pentru toate punctele de frontieră din țară, pe o perioadă de 60 de zile, privind pe Gheorghe B., de 48 ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea urmelor acestuia” constând în aceea că la data de 8.02.2024, în jurul orelor 20:30, fără a poseda permis de conducere, a condus autoturismul marca Ford, pe strada Săliștei, DC 72 pe raza localității Stroiești, ocazie cu care l-a acroșat pe Cristian T. de 21 ani din localitatea Stroiești care se deplasa cu bicicleta pe partea carosabilă, acesta din urmă suferind leziuni. După producerea evenimentului rutier conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
La 7 martie 2024, la ora 1:00, organele de poliție din cadrul Poliției municipiului Suceava- Biroul Rutier au fost anunțate de către lucrători din cadrul IGPF cu privire la faptul că, Gheorghe B. a fost identificat în Punctul de Trecere al Frontierei Petea, județul Satu Mare. Astfel s-a întocmit mandatul de aducere din data de 07.03.2024, fiind pus în aplicare de către lucrători din cadrul Biroului Rutier.
Prin ordonanţa organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, din data de 07.03.2024 s-a dispus reţinerea suspectului Gheorghe B. și introducerea acestuia în CRAP al IPJ Suceava pentru 24 de ore.
Lasa un raspuns