Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Vadu Moldovei au fost sesizați că în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3:00, la discoteca din comună, se află o persoană înjunghiată.

Deplasați la fața locului, poliţiştii au stabilit că la terminarea discotecii, când persoanele au început să părăsească localul, în faţa acestuia s-a iscat un conflict spontan, moment în care Sergiu D., de 25 ani, din comuna Slatina, a scos un cuţit cu care l-a lovit pe Ionuţ C., de 18 ani, din comuna Bogdăneşti.

Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Fălticeni cu o maşină de ocazie, unde a fost diagnosticată cu „plagă înjunghiată hemitorace stâng, agresiune”.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de port ilegal de armă albă în locuri publice şi lovire sau alte violenţe, urmând ca în funcţie de concluziile medico-legale să fie efectuată încadrarea juridică a faptei şi să se dispună procedural”, se precizează în comunicatul IPJ.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.