La data de 27.12.2021, ora 10:47, organele de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost sesizate prin intermediul SNUAU 112 de către numita H. Elvira, cu privire la faptul că un bărbat este inconștient.
Cu ocazia deplasării la fața locului, respectiv la imobilul din localitatea Hurjuieni, com. Gălănești, a fost identificat numitul H. Vasile, în vârstă de 27 ani, localnic, care nu prezenta semne vitale, în dormitorul imobilului.
La scurt timp, la fața locului a sosit un echipaj de ambulanță care a constatat decesul acestuia.
H. Vasile prezenta urme de hemoragie digestivă, în patul în care era așezat și în încăperea unde dormea au fost identificate mai multe urme de vomă-sânge, provenite cel mai probabil din regurgitare.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți, fiind dispusă pe bază de ordonanță necropsia, în vederea stabilirii cauzei morții.
Din discuțiile purtate cu membrii familiei și vecinii acestuia, numitul H. Vasile era consumator înrăit de alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,ucidere din culpă”.
Fotografia este ilustrativă
Lasa un raspuns