Vineri,  31.01.2020, ora 07.57, polițiștii orașului Salcea au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că P. V., de 35 ani, din comuna Siminicea a fost găsit decedat, fiind spânzurat de o grindă din adăpostul de animale al stânii ce aparține lui S. Vasile, din aceeași localitate.

Din verificări s-a constatat că acesta suferea de afecțiuni medicale de natură psihică fără a se afla însă în evidențele de specialiatate și a mai avut tentative de suicid pe fondul unor stări de depresie.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.