Duminică, 17 noiembrie, la ora 15.16, în timp ce acționa pe DN 15C din comuna Fântâna Mare, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Fălticeni a înregistrat cu aparatul radar un autoturism care circula cu viteza de 91 km/h pe un sector de drum cu limita de 50 km/h, motiv pentru a efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă, conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, iar autoturismul a fost blocat, la volan fiind identificat un tânăr de 22 de ani din comuna Slatina.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Acesta a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.