Duminică, 13 februarie, la orele 22:45, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv în serviciul de patrulare, supraveghere și controlul circulației rutiere, a oprit pe D.C. 40 din satul Slobozia – Sucevei, comuna Grănicești, autoturismul marca Audi A 3, care a circulat în direcția centrul satului Slobozia – Sucevei spre balastiera aparținând SC Test Prima SRL.

În urma controlului efectuat, la volanul autoturismului de mai sus a fost identificat Ilie D., în vârstă de 22 ani, din orașul Milișăuți, care a declarat verbal faptul că, a condus autoturismul de mai sus cca 4 – 5 km, fără a poseda permis de conducere.

În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că autoturismul aparține mamei sale și întrucât aceasta dormea, tânărul l-a luat din curtea părinților săi unde era parcat, fără consimțământul mamei sale.

Procedându-se la verificarea celui în cauză în baza de date a Poliției Române, s-a constatat că,  Ilie D. nu figurează în evidențe cu permis de conducere auto.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Cercetările sunt continuate de lucrătorii Postului de Poliție Grănicești, cauza urmând a fi soluţionată procedural.

 Întrucât conducătorul auto a condus autoturismul de mai sus având ITP expirată din data de 18.11.2021 și fără RCA valabilă, a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.305 lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.