Miercuri, 15 mai, în jurul orelor 22.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus au oprit pentru control pe strada Calea Cernăuți din orașul Vicovu de Sus, autoturismul condus de un bărbat de 37 de ani, localnic.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorului auto i s-a solitat să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, după care, la spital, în prezența medicului de gardă, a refuzat și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice”, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.