În Monitorul Oficial a fost publicată ieri decizia premierului de înfiinţare a unei Comisii speciale pentru achiziționarea unei aeronave pentru deplasările demnitarilor care se va ocupa de întreaga procedură, astfel încât avionul să fie cumpărat până la sfârşitul anului. Această decizie vine în urma unor discuţii din martie, din cadrul CSAT, şi ar fi vorba despre o aeronavă cu un istoric de zbor de 3-4 ani.

„Comisia are ca atribuţii: promovarea, în condiţiile legii, a memorandumului prin care se supune aprobării CSAT formatul pentru constituirea, în mod etapizat, a capabilităţii aeriene destinate zborurilor speciale; elaborarea unui act normativ pentru asigurarea finanţării necesare achiziţiei unei aeronave în cursul anului 2016, care urmează a fi promovat, în condiţiile legii, de autoritatea contractantă; elaborarea normelor speciale de achiziţie (…) monitorizarea de către instituţiile implicate a demersurilor necesare pentru operaţionalizarea aeronavei, începând cu data de 1 ianuarie 2017, respectiv stabilirea costurilor de mentenanţă şi operare, precum şi formularea propunerilor de alocări bugetare necesare în proiectul bugetului de stat pe anul 2017”, se arată într-un document publicat în Monitorul Oficial.

Din comisia specială vor face parte şi reprezentanţi ai mai multor instituţii precum cancelaria premierului, Administraţia Prezidenţială, Ministerul Finanţelor, MApN, MAE, SRI, SIE, STS, SPP, Agenţia Naţională de Achiziţii Publice, Autoritatea Patrimoniului de stat şi Autoritatea Aeronautică Civilă.

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat, la mijlocul lunii martie, că în ultima şedinţă a CSAT s-a convenit ca, până la sfârşitul anului, România să cumpere o primă aeronavă prezidenţială, cel mai probabil cu un istoric de zbor de 3-4 ani..

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.