În cursul zile de sâmbătă, 21 noiembrie 2020, la instalaţia de încălzire a unității mobile ATI (TIR-ul donat de Crucea Roșie) din cadrul Spitalului Județean Suceava a apărut o defecţiune tehnică, ceea ce a condus la scăderea temperturii ambientale, fără a fi posibil, menţinerea unei temperaturi adecvate, constante deși în acest sens s-au căutat soluţii.
Conducerea unităţii sanitare, s-a întrunit în şedinţă operativă, în regim de urgență ocazie în care a decis, pentru siguranţa pacienţilor, transferarea acestora în cadrul Secţiei de Boli Infecțioase şi iniţierea în regim de urgenţă a procedurilor de remediere a defecţiunii tehnice a instalaţiei de încălzire, sens în care au fost contactate structurile abilitate din cadrul C.O.S.U.
Urmare a demersurilor iniţiate de C.O.S.U. în data de 23 noiembrie 2020 reprezentantul firmei producătoare a fost prezent la faţa locului.
„Prin constatările efectuate ne-a asigurat că problemele tehnice identificate (de fabricaţie) urmează să fie remediate în cel mai scurt timp. Subliniem că, problemele tehnice, au fost preluate spre remediere de firma producătoare”, a declarat managerul Spitalului Județean Suceava, medicul Alexandru Calancea.
Până la remedierea situaţiei, conducerea unităţii sanitare a decis să nu interneze pacienţi în cadrul unităţii mobile.
Lasa un raspuns