Un minor de 16 ani a fost prins la volanul unei mașini, după ce a fost urmărit în trafic de mai mulți polițiști.
Băiatul a refuzat să oprească mașina la cererea unui echipaj de poliție aflat la ieșirea din Rădăuți spre Dornești. El a accelerat și a trecut pe lângă polițiști.
Polițiștii au început să îl urmărească, dar șoferul nu a vrut să oprească nici atunci.
Oamenii legii au cerut ajutorul unui alt echipaj formai din mai mulți agenți, iar aceștia au organizat un blocaj în trafic. Abia atunci șoferul a ieșit de pe drum și nu a mai putut continua cursa.
La volan se afla un băiat în vârstă de 16 ani, care a luat mașina părinților săi atunci când aceștia nu erau acasă.
În urma testării de la fața locului, băiatul avea o concentrația de 0,36 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
În acest caz, a fost deschis dosar penal pentru conducere fără permis și furt în scop de folosință.
Lasa un raspuns