Luni, 15 august, orașul Vicovu de Sus va răsuna a cântec și voie bună și asta pentru că aici se va desfășura sărbătoarea orașului, la care sunt așteptați toți cetățenii: de acasă și de departe.
Evenimentul, organizat de Primăria și Consiliul Local al orașului Vicovu de Sus, se așteaptă a fi unul de succes, iar în acest sens și invitații speciali au o contribuție deosebită.
Aurel Tămaș și Alina Eremia sunt doar doi dintre aceștia.
„Mulți vicoveni din Diaspora vor veni acasă, se întâlnesc în această perioadă și e un lucru foarte bun. Îi așteptăm pe toți pentru că vor avea foarte multe surprize plăcute și e bine să vină să își vadă părinții și prietenii. Vom face tot ce ne stă în putință pentru ca toți vicovenii să aibă parte de câteva zile de bucurie și fericire. Având în vedere câte necazuri sunt, se merită puțin să mai uităm și să ne descrețim frunțile”, a precizat primarul Vasile Iliuț.
Zilele Orașului Vicovu de Sus vor avea loc în Piața Centrală.
Lasa un raspuns