Noul an universitar a debutat cu surprize atât pentru studenți, cât și pentru profesori. Una dintre acestea este implementarea sistemului de plată cashless la cantina-restaurant și la barul Book Café din incinta unității superioare de învățământ. Mai exact, nu se mai acceptă plata în numerar, ci doar cu cardul. Trebuie spus că la casieria Universității acest sistem de plată a fost implementat încă de acum doi ani, încasările făcându-se online, cu cardul sau prin sistem bancar.

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Valentin Popa, a explicat că se pot face și excepții, motivate temeinic, însă tranzacțiile numerar se pot face doar cu aprobarea acestuia.

„În principiu, plata se face cu cardul, însă în situațiile excepționale studenții pot solicita să le aprob și plata în numerar. Am luat această hotărâre ca să trecem spre o instituție cashless. Între motivele principale se numără cel sanitar, pentru că știm foarte bine că pandemia încă nu s-a încheiat, spitalul este într-un fel de semi-carantină și, evident că prin intermediul bancnotelor se transmit viruși și bacterii. Așadar este o problemă sanitară. Al doilea aspect este cel financiar. Odată cu noua lege a austerității plafonul de casă s-a redus semnificativ, iar asta însemna să cheltuim mai mulți bani cu transporturile de valori, care au un cost mare. Cel de-al treilea motiv al implementării sistemului de plată cashless este reducerea evaziunii fiscale, care, prin plata cu cardul se reduce”, a spus rectorul USV, Valentin Popa.

El a subliniat că dacă acest sistem de plată ar ajunge la cât mai multe instituții sau chiar orașe sau regiuni, am vorbi prea puțin despre fraudă și evaziune fiscală.

„Dacă nu începem de la nivelul mediului universitar, de unde să începem, din Bazar, care va fi ultimul ce se va opune la trecerea plății cu cardul bancar?”, a conchis rectorul Valentin Popa.

 

 

2 Responses

  1. Alin

    Slugi de căcat, mai schimbați placa, auzi din motive medicale, fără bani cash, lumea pierde controlul asupra vieții. Ceea ce acceptă acum bucuroasă ca o comoditate, îi va aduce sfârșitul libertății..

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.