În perioada 18-20 mai 2018, Delegația Uniunii Europene în Japonia și Direcția Generală pentru Educație și Cultură a Comisiei Europene, în parteneriat cu Agenția Campus France, Serviciul de Schimburi Academice German (DAAD), Universitatea Meiji și Osaka International House, au organizat, în Japonia, cea de-a VII-a ediție a Târgului European pentru Învățământul Superior.
La această importantă manifestare de promovare a învățământului superior european, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost reprezentată de prof. univ. dr. Mihai Dimian, Ordonatorul de credite al universității, și prof. univ. dr. Ștefan Purici, Prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană, finanțarea deplasării fiind asigurată prin grantul CNFIS-FDI-2018-0477 „Promovarea internaționalizării USV”.
Programul delegației sucevene în Japonia a cuprins întâlniri bilaterale cu reprezentanții unor importante universități nipone, precum Universitatea de Electrocomunicații Tokyo, Universitatea Metropolitană Tokyo, Universitatea Meiji Tokyo, Universitatea Kumamoto, Universitatea Internațională Akita și Universitatea Kochi, în cadrul cărora s-au analizat domeniile de interes comun, s-au scos în evidență direcțiile importante de cooperare bilaterală în educație și cercetare, precum și perspectivele de încheiere a unor acorduri de parteneriat româno-nipon, inclusiv în cadrul programului Erasmus+ la care au acces și universitățile japoneze începând de anul trecut.
De asemenea, în cadrul târgurilor educaționale organizate la Tokyo și Osaka, membrii delegației USV au prezentat celor interesați programele de licență, masterat și doctorat existente la nivelul celor 10 facultăți, oferind informații detaliate cu privire la taxe, posibilități de cazare, oportunități de dezvoltare a carierei, precum și date relevante privitoare la România și Bucovina. Târgul European pentru Învățământul Superior din Japonia a fost vizitat de aproximativ 1500 de elevi și studenți interesați de programele celor peste 70 de universități din Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Polonia, România, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie. La eveniment au participat și reprezentanți ai misiunilor diplomatice europene și ai altor instituții direct implicate în dezvoltarea mobilităților academice internaționale.
Lasa un raspuns