Fostul membru PNL afirmã despre sociali-democrați cã au fost ineficienți la guvernare din cauza persoanelor care au fãcut parte din structura executivului.

„PSD nu a avut o politicã de resurse umane, nu a încurajat competiția internã, nu a fost în stare sã scoatã la ivealã valoroși care existã în PSD. Existã oameni valoroși în PSD, numai cã ei trebuie sã fie promovați. PSD a fost ineficient la guvernare pentru cã nu a avut aceastã politicã de resurse umane”, menționa ex-ministrul.
De asemenea, Stoica a ținut sã sublinieze cã Președintele Iohannis este cel mai avantajat de toatã criza produsã de PSD, întãrind imaginea și poziția pe care șeful staului o are.
„E foarte interesantã evoluția președintelui Iohannis. Dupã ce a avut acea victorie culminantã la alegerile prezidențiale a intrat pe o pantã descendentã care pãrea sã nu se mai opreascã. Ei bine, PSD i-a dat șansa președintelui sã se trezeascã și sã arate cã România e condusã în momentul de fațã. Prestațiile pe plan internațional ale președintelui aratã cã România și-a refãcut imaginea. Este surpriza plãcutã a acestor șase luni dincolo de surpriza neplãcutã pe care a fãcut-o PSD.„, a adãugat avocatul.
Ei bine, Valeriu Stoica nu s-a oprit cu declarațiile aici, ci a continuat sã vorbeascã și despre PNL, partid pe care l-a pãrãsit în 2006. În opinia acestuia, liberalii nu au construit, încã, un pachet de valori comune, având nevoie sã mai lucreze pentru a se forma drept un grup unitar.
„Nu trebuie sã ajungã PNL în acest moment la guvernare pentru cã nu lucreazã în momentul de fațã o structurã, un pachet de criterii de naturã sã scoatã într-o lunã de zile valorile. PNL are nevoie de cel puțin doi ani pentru a pune în lucru o asemenea culturã care sã scoatã competențele la ivealã.„, declara fostul ministru al Justiției.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.