Vasile Rîmbu a fost validat primar al Sucevei de către Judecătoria Suceava. În minuta instanței se spune: „Validează mandatul de primar al mun. Suceava, județul Suceava, pentru petentul Rîmbu Vasile, candidat din partea Partidului Social Democrat. Dispune comunicarea prezentei încheieri către Prefectul Județului Suceava şi Secretarul General al Mun. Suceava”.
Decizia Judecătoriei Suceava poate fi atacată cu apel în termen de 2 zile de la aducerea la cunoștință publică a încheierii.
Data la care Vasile Rîmbu va fi învestit în funcția de primar, cât și data constituirii noului Consiliu Local al municipiului Suceava vor fi stabilite de către Prefectură. Trebuie amintit faptul că în 2020, Ion Lungu a depus jurămîntul de primar al Sucevei, pentru a cincea oară, pe 23 octombrie.
Lasa un raspuns