Vechimea în muncă încă se poate cumpără, cu bani deloc puţini, dar există cel puţin cinci tipuri de concedii care sunt recunoscute ca vechime la pensie.

Concediile de odihnă, de incapacitate temporară de muncă din cauza unor accidente sau boli profesionale, precum și cele la care au dreptul părinții pentru nașterea, creșterea și îngrijirea copilului sunt luate în calcul atunci când se stabilesc drepturile de pensie, arată legea în vigoare.

Chiar dacă unele dintre acele perioade sunt necontributive, ele sunt asimilate în legislație ca stagii de cotizare.

Stagiul de cotizare este perioada de timp pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum și cea pentru care asigurații cu contract de asigurare socială au datorat și plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii, potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Astfel, persoanele care, în ultimii doi ani anterior naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, respectiv trei ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară.

Aceste persoane au dreptul la recunoașterea perioadei de concediu de creștere ca „vechime în muncă şi în serviciu, precum şi în specialitate”, conform OUG nr. 111/2010.

Lista concediilor care sunt considerate vechime pentru stabilirea pensiei

Concediul de odihnă

Fiecare salariat trebuie să-și poată lua anual măcar 20 de zile libere, având dreptul la acestea prin Codul muncii, iar perioada de concediu este calculată la stagiul de cotizare.

„Absențele nemotivate și concediile fără plată se scad din vechimea în muncă”, prevede Codul muncii. Așadar, concediile fără plată sunt cele care nu se vor lua în calcul pentru vechimea în muncă.

Concediul pentru incapacitate de muncă

Concediul medical pentru incapacitate temporară de muncă, pentru accidente de muncă sau boli profesionale, se acordă în baza unui certificat medical, privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale.

„Perioada de suspendare a contractului individual de muncă în cazul concediului pentru incapacitate temporară de muncă datorată producerii unui accident de muncă sau boală profesională se consideră vechime în muncă”, prevede Legea nr. 346/2002.

Concediile pe care le pot lua părinții pentru nașterea şi creșterea copiilor

Concediul de creștere a copilului, cel de risc maternal, concediul de maternitate, cel de acomodare, cel pentru îngrijirea copilului bolnav, precum și cel paternal sunt luate în calcul ca perioade de cotizare pentru pensie.

Concediul de maternitate este luat de salariatele care urmează să nască, acordat împărțit între perioada de sarcină și cea de lăuzie (în total, cel mult 126 de zile). În acest caz, se acordă o indemnizație de 85% din media veniturilor din ultimele şase luni.

Concediul pentru îngrijirea copilului bolnav

Angajații au dreptul și la un concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la șapte ani, conform OUG nr. 158/2005. În cazul copilului cu handicap însă, pentru afecțiunile intercurente, concediul este până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Pentru acest tip de concediu există dreptul la o indemnizație lunară de 85% din baza de calcul, care este determinată ca medie a veniturilor lunare din ultimele șase luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară, potrivit avocatnet.ro.

Concediul de îngrijitor

Şi concediul de îngrijitor este recunoscut ca vechime în muncă, conform Codului muncii, informează antena3.ro, potrivit psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.